Otorinolaringologia, sau prescurtat ORL este specialitatea care se ocupă cu prevenirea, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor urechii, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare- arborelui traheobronșic, esofag, sinusurilor paranazale.

Principala sarcină a medicului constă în a identifica afecțiunea pe care bolnavul o prezintă, natura acesteia, cu alte cuvinte cauza îmbolnăvirii, în vederea stabilirii atitudinii terapeutice adecvate.

Diagnosticul și tratamentul sunt doua acte medicale esențiale ale practicii medicale, terapia fiind subordonată diagnosticului.

Elaborarea diagnosticului parcurge mai multe etape:

• Anamneza
• Examen clinic obiectiv ORL -fizic și funcțional
• Examenul general și paraclinic – laborator și imagistică
• Diagnosticul clinic prezumtiv: -Diagnosticul pozitiv
• Diagnosticul diferențial
  + rezultatele examenelor paraclinice = Diagnostic de certitudine

De cele mai multe ori, afecțiunile nasului, gâtului, urechilor, laringelui sunt strâns legate, așadar consultul ORL este unul amplu, care începe printr-o discuție cu
pacientul (anamneza): nume pacient, vârstă, antecedentele personale fiziologice și heredocolaterale care ar putea avea legătură cu manifestările pentru care pacientul se prezintă la consultație, mediul de proveniență, social, profesional și climatic, motivele prezentării la medic, descrierea simptomele subiective actuale, modul de apariție al acestora care poate fi brusc sau insidios, caracteristicile simptomelor, evoluția simptomelor, intermitentă sau continuă, examene paraclinice anterioare prezentării la consultul ORL, tratamentele efectuate și rezultatul lor. Discuția inițială este urmată apoi, de examenul clinic.

Pentru ușurarea vizualizării cavităților ORL este nevoie de sistem adecvat de iluminare, fotoliu-scaun de examinare și instrumentar special, adecvat fiecărui organ în parte.

Examinarea nasului (foselor nazale)

Examenul fizic al nasului și sinusurilor paranazale va începe cu inspecția și palparea piramidei nazale și a sinusurilor paranazale. Palparea punctelor dureroase sinusale (frontale, maxilare, etmoidale anterioare) este utilă pentru că în caz de sinuzită există sensibilitate dureroasă în anumite zone. Palparea punctelor de emergență a nervului trigemen V, punctele Valleix (supraorbitare, suborbitare și mentonire) poate pune în evidență, dureri intense la acest nivel în caz de nevralgii.
Fosele nazale sunt examinate cu ajutorul unui specul nazal pentru partea anterioară- (Rinoscopie anterioară), specul bivalv cu mâner, valvele speculelor nazale dirijează razele luminoase spre interiorul cavităților nazale prin îndepărtarea aripilor nazale. Pentru explorarea extremității posterioare a foselor nazale și totodată pentru vizualizarea cavumului (segmentul superior al faringelui denumit rinofaringe, nazofaringe, epifaringe, cavum) se utilizează oglinda de rinoscopie posterioară.(Rinoscopie posterioară). Metodele moderne de examinare sunt fibroscopia, endoscopia nazosinusală, microscopia. Explorarea mirosului se face prin olfactometrie.

Examinarea faringelui și explorarea tumefacțiilor sau deformărilor cervico-faciale

Inspecția și palparea ariilor ganglionare cervicale pun în evidență exteriorizarea unui proces patologic al faringelui la nivelul gâtului. Palparea se face diferit în funcție de regiunea examinată, regiunea planșeului bucal și submandibulară se palpează bimanual, endobucal și exobucal.
Examinarea faringelui se face cu instrumente diferite, în funcție de cele trei segmente ale faringelui prin mai multe metode. Rinofaringele sau cavumul este investigat cu oglinda de rinoscopie posterioară (Rinoscopie posterioară), cu speculul Yankauer (Rinoscopie posterioară directă) sau cu epifaringoscopul (Epifaringoscopia, salpingoscopia sau endorinoscopia). Examinarea endoscopică (Endofaringoscopia) se bazează pe același principiu de examinare, utilizând un alt endoscop pe cale bucală. Tușeul rinofaringian va completa datele pe care le oferă metodele descrise mai sus de investigare ale cavumului, el nu va înlocui rinoscopia posterioară decât atunci când aceasta este imposibil de efectuat, de cele mai multe ori la copilul mic. Orofaringele, bucofaringele sau mezofaringele și cavitatea bucală se examinează cu ajutorul spatulelor linguale (apăsătoare de limbă sau abaisse-langue-urilor) prin metoda denumită (Bucofaringoscopie).
Hipofaringele se examineză prin intermediul oglinzii laringiene, după tehnica laringoscopiei indirecte sau cu ajutorul laringoscopului prin laringoscopie directă.
Testarea gustului poate fi calitativă folosind substanțe sapide elementare pentru cele patru gusturi fundamentale (dulce, amar, acru, sărat) și cantitativă prin stimuli electrici(electrogustometrie).

Examinarea laringelui

Examenul fizic al laringelui cuprinde examinarea exolaringelui și ce a endolaringelui.
Exolaringele se examinează prin inspecție și palpare -palparea cracmentului laringian.
Endolaringele se examineză prin două metode: laringoscopia indirectă( folosind oglinda laringiană), laringoscopia directă. La aceste metode se mai adaugă microlaringoscopia suspendată ( biopsie în cazul unei tumori laringiene, ablație polip, nodul laringian, cordectomie cu cordopexie în cazul neoplasmului de coardă vocală, decorticarea corzilor vocale în cazul afecțiunii laringită pseudomixomatoasă etc.) și stroboscopia laringelui.

Examinarea urechii

Examenul fizic al urechii începe cu examinarea pavilionului și a regiunii periauriculare prin inspecție și palpare. Palparea punctelor mastoidiene, în mastoiditele acute produce o durere puternică în trei zone: zona antrului mastoidian, marginea posterioară a mastoidei și vârful mastoidei.
În otitele externe difuze şi, în special, în furunculoza conductului auditiv extern, tracţiunea pavilionului în sus şi înapoi, apăsarea pe tragus şi pe 1/3 inferioară a şanţului retroauricular produc o durere vie, cu reacţie de apărare din partea pacientului. Examenul otoscopic – Otoscopie directă: explorarea conductului auditiv extern şi timpanului, prin simpla tracţiune a pavilionului în sus şi înapoi şi prin îndepărtarea tragusului înainte. – Otoscopie instrumentală(indirectă): speculul auricular clasic și lumina reflectată frontală și specule /otoscoape cu lumină proprie la baterie, microscop operator binocular (otomicroscop)care oferă condiţii foarte bune de examinare a pacientului. Se mai folosește speculul pneumatic al lui Siegel cu ajutorul căruia se cercetează mobilitatea timpanului.
Trompa lui Eustachio este cercetată din punct de vedere al permeabilităţii ei, prin metode indirecte fără cateter sau cu cateter.

Explorarea permeabilităţii tubare fără cateter se execută prin două metode: procedeul Valsalva şi procedeul Politzer. Explorarea trompei cu cateter poartă numele de insuflație tubară și se execută cu ajutorul sondei metalice Itard.
Examenul funcțional al urechii explorează separat funcția auditivă și funcția vestibulară.
Examenul funcțional al auzului se face prin testele de auz, ce măsoară cantitativ capacitatea de a auzi sunete și stabilește calitativ eficiența aparatului de transmisie față de cel de percepție. Cercetarea cantitativă a auzului se face prin acumetrie fonică, audiometrie vocală și audiometrie tonală. Cercetarea calitativă se face prin acumetrie instrumentală cu diapazoane, fluierul lui Galton, monocordul lui Struycken și audiometrie tonal.
Audiometria obiectivă folosește tehnici prin care se obțin răspunsuri la stimulii sonori, independent de voința pacientului, ele se adresează fie mecanismelor fiziologice ale aparatului de transmisie- impedansmetria sau timpanometria, fie reflexelor motorii sau neurovegetative provocate de stimulii sonori și metode electrofiziologice – electrocohleografia, potențiale evocate de trunchi cerebral, culegerea curenților encefalici.

Examenul funcţiei vestibular

I.) Probele spontane sau examenul statocinetic: studiază echilibrul în condiții normale, fără stimularea specială a aparatului vestibular.
1)Senzaţia vertiginoasă
2) Nistagmusul
3) Dezechilibrul
4) Deviaţiile segmentare
II.) Probele provocate cercetează, stabilesc gradul de excitabilitate a labirintelor posterioare ale pacientului, prin folosirea de stimuli pneumatici, rotatori, termici sau electrici care acționează prin tehnici diferite asupra urechii interne și urmărind apoi reacțiile spontane apărute.

Examenul fizic al arborelui traheobronșic

Examenul obiectiv al arborelui traheobronșic este un examen endoscopic care se execută cu instrumentar variat bronhoscoape și fibroscoape. Traheo-bronscopia este o metodă de investigare a arborelui traheobronșic dar care permite totodată și efectuarea unor manevre terapeutice (extracție de corpi străini, bronhoaspirație sau instilații medicamentoase).

Examenul obiectiv al esofagului

Examenul fizic al esofagului se face printr-o explorare clinică, endoscopică și chirurgicală.
Explorarea endoscopică -esofagoscopia este metoda de examinare directă a esofagului cu ajutorul esofagoscopului. Esofagoscopia are rol în stabilirea diagnosticului în cazul unor leziuni existente la nivelul esofagului, dar și rol în terapia locală( extracție de corpi străini esofagieni, cauterizarea sau badijonarea ulcerațiilor, incizia și drenajul unui abces sau se poate controla direct introducerea bujiilor -bujiraj esofagian în cazul stenozelor esofagiene post caustice pentru dilatația stenozelor esofagiene etc.)

Bibliografie

Lexicon al diagnosticului în Otorinolaringologie vol I , Editura Didactică și Pedagogică București ISBN 973-30-5943-9, Elena Ioniță, Savel Obreja, Mihaela Mitroi, Iulică Ioniță.
Lucrări practice ORL , Editura Medicală Universitară Craiova, Elena Ioniță, Mihaela Mitroi, Iulică Ioniță.
Otorinolaringologie -Curs postuniversitar Editura Sylvi, Vasile Ciuchi, C. Mocanu, D. Predescu, C. Romanițan.
Chirurgie endoscopică rino-sinusală, Editura Fundației Române de Mâine ISBN 973-582-303-9, Codruț Sarafoleanu.